Dragos Schiopu
Dragos Schiopu

Interviu cu Dragos Schiopu, antreprenor, blogger, onliner

Cine este Dragos Schiopu si cu ce se ocupa in viata de zi cu zi?

Sa incep cu studiile sau cu ce fac zi de zi? Glumesc. Pe scurt, in ultimii doi ani m-am ocupat cu managementul propriei firme, unde invat zi de zi lucruri noi, ma ocup atat de proiectele existente, dar si de noi proiecte. Pe scurt, ma duc la job de la 9 dimineata pana pe la 7 seara si incerc sa-mi fac cat mai bine treaba.

Am vazut de curand pe facebook ca ai organizat o competitie “Startup Summer Challenge 2017”. Ce imi poti spune despre aceasta competitie?

Da, s-a desfasurat pe o perioada de 3 saptamani in luna iulie si in cadrul competitiei  3 echipe de studenti au dezvoltat propriile aplicatii, incercand sa le duca mai departe la nivel de business. Este un proiect dezvoltat in cadrul HUB/23.

Ce este HUB/23 ?

Un proiect de educatie antreprenoriala, menit sa sustina tinerii antreprenori. Parca asa scrie si pe site (https://hub23.ro). Cu alte cuvinte, in 2002 cand am inceput eu aceasta aventura antreprenoriala, nu prea stiam multe despre afaceri, astfel incat de-a lungul timpului am facut numeroase greseli. Obisnuiesc sa spun ca le-am facut pe toate posibile, dar inca mai trag speranta ca poate poate am evitat vreuna.

Deci este un incubator de afaceri?

Pana la incubator mai sunt cativa pasi de facut, momentan inca mai avem de amenajat diverse zone din spatiul inchiriat in urma cu 3 luni, vrem si sa crestem comunitatea.

De ce 23?

Este una din intrebarile pe care o primesc cel mai des. Dincolo de afinitatea mea pentru acest numar, eu consider ca 23 de ani este varsta perfecta pentru a te apuca de afaceri. Cumva, in jurul acestei varste termini facultatea si incepi sa-ti faci un rost in viata, fie angajandu-te, fie decizand sa mergi mai departe pe cont propriu.

Am discutat despre HUB/23, dar nu ne-ai spus despre firma ta prea multe, ce ne poti spune despre aceasta?

Firma mea, Nanotel SRL, s-a infiintat in anul 2002, avand ca obiect principal de activitate software-ul. Chiar daca va vine greu sa credeti, inca de prin anul 2000 faceam site-uri web (nu complexe ca acum, nici nu auzisem de PHP la vremea aceea) si clientii ne intrebau de facturi, asa ca am infiintat firma. De-a lungul timpului insa ne-am extins activitatea, ne ocupam mai nou cam de tot ce tine de partea de marketing online, publicitate pe bloguri si creatie de continut.

Ca tot a venit vorba de bloguri – mai exista Haotik.ro?

Da, exista Haotik.ro, redeschis de curand. Tot continutul vechi il veti regasi pe DragosSchiopu.ro, unde scriu in special despre antreprenoriat si calatorii, dar am decis in urma cu jumatate de an ca ar fi bine sa am si un blog unde sa scriu despre ce se mai intampla prin lumea online si prin social media, astfel ca am decis ca haotik.ro ar fi cel mai potrivit loc unde sa putem face asta.

Cate bloguri ai in momentul de fata?

Ale mele personale doar 2, ale firmei, destul de multe, nu avem timp sa ne ocupam serios decat de o mica parte din ele.

Cu atatea proiecte si sunt singur ca mai ai si altele, risc sa pun intrebarea: care sunt planurile de viitor?

Buna intrebare, pe termen scurt avem cateva magazine online care trebuie refacute sau facute, unul din ele fiind un proiect nou pe care il vom anunta in toamna. De asemenea, ma tot bate gandul sa-mi infiintez o firma in US. Inca am cateva temeri legate de responsabilitatile pe care le ai in momentul in care esti proprietarul unei asemenea firme. Sa zicem ca suntem inca la partea de documentare, dar mai spre partea de final, asa.

Despre ce va fi noua firma?

Asta ramane sa discutam intr-un interviu viitor.

Perfect, multumesc inca o data pentru interviul acordat!

Iti multumesc si eu si sper sa ne reauzim cu bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.